de către Psiholog Mihail Jianu,
24 septembrie 2026
De ce ne sabotăm uneori fericirea când lucrurile merg bine?
În cabinet observ destul de des un paradox interesant: unii oameni funcționează foarte bine în perioade dificile, se mobilizează, găsesc soluții și rezistă presiunii, dar devin neliniștiți tocmai atunci când viața începe să se așeze.
Relația merge bine, apare o oportunitate bună, tensiunea scade, dar în locul liniștii, apare suspiciunea: „Parcă este prea bine.” „Sigur urmează ceva.” „Mai bine nu mă implic prea mult.”
Din exterior poate părea autosabotaj. Din punct de vedere psihologic, de multe ori este mai degrabă o formă de protecție învățată. Atunci când un om a trăit mult timp în tensiune, nesiguranță sau imprevizibilitate, mintea se obișnuiește să anticipeze pericolul.
În astfel de cazuri, liniștea nu este întotdeauna recunoscută imediat ca siguranță. Poate fi trăită ca ceva nefamiliar, iar ceea ce este nefamiliar poate genera neliniște chiar și atunci când, obiectiv, nu există un pericol clar.
În relatii, acest mecanism devine foarte vizibil. Cu căt celălalt începe să conteze mai mult, cu atât crește si vulnerabilitatea. Iar pentru unele persoane, vulnerabilitatea activează teama de pierdere. Apar testări, interpretări excesive, căutarea defectelor, retragerea sau provocarea distanței exact în momentul în care apropierea începe să devină reală. Nu pentru că nu își doresc apropiere, ci pentru că apropierea înseamnă și posibilitatea de a pierde ceva important.
Același mecanism poate apărea și în alte zone ale vieții. Amânăm un proiect important, refuzăm o oportunitate bună sau ne oprim exact când încep să apară rezultate. Pe termen scurt, evitarea reduce anxietatea. Pe termen lung, însa, poate confirma ideea că retragerea este singura modalitate prin care ne putem simți în siguranță. De aceea, în cabinet, înrebarea utilă nu este doar: „De ce stric tot?” Ci mai ales: „Ce încerc să evit, să controlez sau să previn exact în momentul în care lucrurile încep să conteze cu adevărat?”
Uneori există o problemă reală si trebuie văzută fără idealizare. Alteori, însa, omul nu fuge de ceva rău, ci de posibilitatea ca ceva bun să devina suficient de important încat pierderea lui să doară.
Aici începe munca psihologică serioasă: să înveți să diferențiezi pericolul real de frică anticipată, să recunoști mecanismele vechi de protecție și să nu lași anxietatea să ia singură deciziile importante.
Faptul ca liniștea îți este nefamiliară nu înseamnă că este periculoasă. Uneori înseamnă doar că înveți, poate pentru prima dată, să ramai într-un loc în care nu mai trebuie să te aperi permanent.
Psiholog clinician specialist Mihail Jianu
Evoluția ta, semnătura mea.
Facebook : Psiholog Mihail Jianu
Site: jianumihail.ro
Lasă un răspuns