Romanul este o biografie romanțată inspirată din viața maestrului Cristian Vasile, care antrenează setea pentru eleganță și arta interbelică.
Andrei Ruse, prin maniera sa scriitoricească, îmbină perfect stilul documentar, prin fragmente din interviuri și detalii generoase despre București in anii ’30, cu beletristica savuroasă, prin dialoguri cu umor si descrieri „fără perdea” a sexului frumos.
Povestea începe cu incertitudinea si lipsurile după primul război mondial. Presiune de a face performanță, pe care studentul Cristian Vasile și-o impune, este modul său de a mulțumi mamei văduve și tătălui său mort pe front. Dorul pentru figura paternă se tranformă într-o fantomă care îl va încuraja în momentele-cheie ale vieții sale, atât de succes, cât și de criză.
Viața maestrului este acompaniată de metafora trenului. Acest mijloc de transport găzduiește atât teroarea morții, care l-a urmărit încă din copilărie și culminează în cel de-al doilea război mondial, cât și succesul și prietenia prin voyage-urile dese spre Berlin pentru a înregistra discuri.
Dorința de a se face remarcat de femeia irezistibilă și misterioasă, îl determină pe Cristian să cânte, pentru prima dată, pe scena unui local unde se bea, mănâncă și se râde, loc total diferit de scena de operă, pentru care se pregătea la Conservator. Nu o cucerește pe Domnișoara Coincidență (după cum o numește ulterior, când se revăd după ani), dar pune stăpânire pe inimile oamenilor și intră, astfel, în lumea muzicii.
Romanul captivează prin splendoarea interbelicaă și prin întâmplările amuzante și amoroase. Această lume, însă, este schimbată de tensiunile interne, teroarea celui de al doilea război mondial si, intr-un final, declinul de valori ale noului regim.
Cristian Vasile rămâne ferm în principii și refuză să cânte versuri staliniste, motiv pentru care comuniștii îi ard discurile.
Andrei Ruse face un lucru extraordinar: se încăpățânează să reconstruiască povestea din cenușă și, culmea, chiar îi iese. În interviul acordat Roxanei Brănișteanu (iCarte, iParte, 30 octombrie 2025), autorul mărturisește cum documentarea a stat la baza scrierii romanului: „La Zaraza, aveam dosare si unele (personaje) apar la un moment dat doar in doua rânduri, dar trebuia să stiu totul (despre ele). ” Ruse povestește amuzat: „Am scris continuu. Eu când scriu, scriu. Mi-am făcut provizii, mâncare și tutun. După trei săptămâni, a trebuit să ies. Mi s-a terminat tutunul, nu știu cum îmi calculasem eu, și, îți dai seama am ieșit ușor anxios. Eram atât de prins în poveste, încât că eram șocat să văd mașini”.
Atât în carte, cât și în interviu, scriitorul prezintă modul în care tango-ul „Zaraza” a fost preluat în România, păstrând titlul original din Argentina și având versuri scrise de Ion Pribeagu. „Zaraza” înseamnă „creton” și este cuvântul folosit de personajul cântecului argentinian pentru a-și alinta boul care trăgea la căruță. În roman, scena imaginară din tren justifică păstrarea acestui alint în varianta românească și folosirea numelui „Zaraza” pentru iubită, pentru a conferi cântecului un aer exotic.
Pentru cititorii care preferă ritmul alert, romanul poate fi o provocare. Cartea este scrisă minuțios și acțiunea este relatată lent. După ce umoristul Fernic se retrage din viața lui Cristian Vasile, pentru că nu vrea ca originile sale evreiește să afecteze cariera cântărețului, relaterea se concentrează pe aspectele sociale ale vremii. Dialogurile abundente și savuroase din prima parte a cărții sunt înlocuite de descrieri detaliate, prin care se conturează instabilitatea politică, tensiunile și schimbările prin care trece România sub influență totalitaristă.
Romanul este convingător în reconstruirea lumii interbelice datorită răbdării de a clădi un nou univers epic inspirat dintr-o lume veche. Chapeaux bas, monsieur l’écrivain!
Articol scris de Mihaela Gheorghe, 2 aprilie 2026
Lasă un răspuns