Biografia romanțată a Mariei Tănase este un melanj între întâmplări reale din viața artistei, zvonuri amoroase, înflăcărarea în descoperirea și interpretarea cântecelor vechi, și manifestarea unei feminități puternice, mistice, hipnotizante.
Romanul, structurat în trei părți, prezintă în ordine inversă marile evenimente din viața Mariei.
Prima parte ,,1940-1950 – Agurida” captivează cititorul cu punctul culminant: interviul realizat de maiorul german Karl von Braun. Acesta investighează natura legăturilor Mariei atât cu profesorul Harry Brauner, de origine evreiască și care o sprijinise în debutul carierei sale, cât și cu Maurice Nègre, spion francez cu care trăise o poveste de dragoste.
„Aguridă” înseamnă strugure necopt și acru. Alegerea cântecului pentru prima parte reflectă etapa încercărilor grele din timpul războiului și de la începutul perioadei comuniste.
Deși situația în România este tensionată și nesigură, Maria Tănase reușește să plece în turnee peste hotare, în Turcia.
Primul concert susținut la Teatrul de Vară „Taksim” îl simte ca pe o înfrângere. Nereușind să stârnească reacții de la audiența solemnă care aplauda calculat, Maria pleacă în explorarea „vechilor mahalale” din Istanbul. Învață cântece vechi turcești și scormonește astfel trăirile lăuntrice, crezute uitate, ale spectatorilor.
Prima parte este dominată atât de metafora mutării dintr-un apartament într-altul, corespondentă cu instabilitatea țării și cu schimbarea regimului, cât și de metafora ferestrei, reprezentare a spiritului liber și vizionar al Mariei.
A doua parte „1934-1939 – Cine iubește și lasă” prezintă determinarea Mariei de a-și croi un drum în muzică și încăpățânarea de a se păstra autentică, de la țară. Deși tânără, îi fascinează pe toți cu puterea interpretării și înțelepciunea bătrănească. Cucerește publicul străin în concerte la Viena și Paris, cu melodii culese din sânul satelor românești.
„Cine iubește și lasă” este cântecul care a consacrat-o, pe care autoarea l-a ales pentru a contura suferința în iubire.
Biografia se inspiră din presupusa idilă dintre Maria Tănase și sculptorul Constantin Brâncuși.
Profesorul Dimitrie Gusti o invită pe Maria la Expoziția de Artă Populară de la Paris și i-o prezintă lui Brâncuși. Iubirea dintre cei doi se bazează pe genialitatea lor artistică și pe asemănarea firilor: amândoi își poartă esența „la suprafață”. Maria refuză să părăsească atelierul și nu participă la recital, rupând astfel prietenia cu profesorul Gusti, care nu îi plătește biletul de tren pentru întoarcere.
Dragostea lor pătimașă e sub semnul daltei care conturează piatra, simbol al rigidității și disciplinei unui geniu.
Totodată, în curtea lui nea Costache (după cum îl alintă ea), Maria este urmărită de o pisică tărcată, colorată cu pete nearmonizate. Animalul, deși domesticit, rămâne rebel în purtare și reflectă feminitatea Mariei. Artista oferă afecțiune, are o intuiție mistică și acționează conform propriei voințe.
A treia parte „1913-1930 – Mărie și Mărioară” este numită după cântecul care vorbește despre moarte și despre disperarea femeii de a primi un cuvânt de mângâiere din partea bărbatului iubit.
Viața Mariei este încununată de obiceiul artistei de a-și vizita mama la fiecare aniversare, pentru a afla noi detalii la întrebarea: „Cum a fost, mamă, când m-am născut eu?”
Vizitarea casei părintești din mahalaua Cărămidarilor din București este, de fapt, întoarcerea la origini. Autenticitatea interpretării Mariei constă în răspândirea rădăcinilor prin preluarea cântecelor vechi.
Ultima parte ne prezintă începuturile grele ale familiei Tănase, copilăria cu lipsuri și speranțe mari. Tatăl ei, Ion Florarul, a avut mereu convingerea că Maria „iese din mahala”. Acesta a înscris-o la concursul de Miss România 1928, pe când Maria avea doar 15 ani.
Cartea se joacă cu firul evenimentelor, le prezintă invers cronologic și creează astfel efectul de simetrie și continuitate.
Articol scris de Mihaela Gheorghe, 17 aprilie 2026
