articol scris de Mihaela Gheorghe,
9 august 2026.
3 Cărți de Bac care Merită Recitite
Studiul literaturii românești pentru bacalaureat poate ucide plăcerea lecturii. Din cauza stresului pentru „examenul vieții” (după porecla populară), învățăm niște eseuri fără a ne crea propriile opinii.
Iată 3 cărți de bac pe care, după ce le-am recitit la maturitate, le-am înțeles diferit:
1. Enigma Otiliei | George Călinescu
Este o telenovelă interbelică. Da, ați citit bine! Are de toate: triunghi amoros, goană după avere, certuri familiale și dramă. Toate prezentate cu ștaif, într-o manieră intelectuală.
Otilia este absolut fascinantă, sau mai bine zis „delicioasă”, după cum o descrie chiar Pascalopol. Personajul ei este de „femme fatale”: hipnotizantă pentru bărbați, care stârnește gelozia femeilor și de un pragmatism matur contrar vârstei.
Costache Giurgiuveanu, tatăl ei adoptiv, este bătrân și bolnav. După casa lui tânjesc neamurile. Otilia este singura care îl iubește cu adevărat, restul rudelor văd moartea lui Costache ca pe o sursă de venit.
Stănică Rațiu este veșnicul oportunist care măgulește pentru impresie și vânează orice situație pentru bani. Atât de comic! Dincolo de tragedia că banul dezumanizează, Călinescu este maestru la replici și personajele hapsâne cad în penibil.
După terminarea facultății, am citit-o cu alți ochi. Nu am mai judecat-o pe Otilia. Era singură pe lume, avea nevoie de siguranță. Într-o societate în care femeile depind financiar de bărbat (vorbim de început de secol XX), căsătoria cu Pascalopol era singura variantă care o proteja și îi asigura o casă, mai ales după moartea lui Costache.
Dacă la prima lectură, în liceu, mă proiectam în Felix și îl compătimeam, acum îmi dau seama că Otilia i-a făcut un bine, lăsându-l să își urmeze drumul în viață și să prospere în cariera de medic.
Ca filolog, nu pot să nu observ împletirea atât de armonioasă a trei curente literare: clasicism (prin personajele Aglae – tipologia femeii rele, și Aurica: fata bătrână nemăritată), realism (prin temele sociale) și romantism (prin poveștile de iubire).
2. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război | Camil Petrescu
O să încep prin a spune: Ela nu l-a înșelat pe Gheorghidiu! Sau cel puțin nu cum crede el 😂😂
Dacă la prima lectură în adolescență, perspectiva lui Gheorghidiu mi se părea convingătoare, acum îmi dau seama că relatarea este mult prea vagă și plină de interpretări subiective pentru a putea fi de încredere. Protagonistul este boem, prins în lumea lui filosofică.
Ceea ce m-a impresionat, însă, este relatarea războiului. Am aflat, urmărind podcast-ul „Vreau să știu” cu jurnalistul Cătălin Oprișan și teologul Damian Anfile, că autorul nu era însurat când a scris romanul (asta se citește și din modul iluzionist și filosofic în care vede casătoria și descrie femeia) și că s-a înrolat ca voluntar în Primul Război Mondial (de aici și veracitatea povestirilor de război din a doua parte a cărții).
După podcast, am recitit romanul cu alți ochi.
Desigur, ca filolog, trebuie să menționez importanța romanului lui Petrescu pentru că a spart tiparele prozei tradiționale și a adus psihologismul modern și introspecția la cel mai înalt nivel în literatura română a secolului XX.
3. Moara cu noroc | Ioan Slavici
V-am surprins cu nuvela țărănească, așa-i? Ei bine, înainte de a-mi da cu părerea, o să las aici acest citat celebru:
„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”.
Nu vă sună a înțelepciune bătrânească?
E o lectură ușoară, cu mult tâlc. La maturitate, am recitit-o ca pe o poveste spusă de bunicii de la țară care îi învață pe copii să nu se încurce cu oamenii periculoși.
Lică Sămădăul de atunci este interlopul de azi. Moara cu noroc este o închisoare sufletească. Protagoniștii își pierd liniștea pentru bani.
Ca filolog, mă simt datoare să analizez decizia antagonistului de a-și curma zilele. Lică Sămădăul preferă să se izbească de un stejar bătrân decât să fie prins de jandarmi. Gestul lui de control asupra propriei morți nu înseamnă curaj, ci nebunie amestecată cu răutate. Omul preferă să moară decât să se schimbe în bine și să își ispășească pedeapsa.
Vă mulțumesc că m-ați citit! 😊📚
Lasă un răspuns