
Am luat Craiova la pas și am fost încântată de picturile murale realizate de artiști talentați cunoscuți, precum Andrei Toniță și Bianca Stancu, care și-au semnat desenele, dar și de artiști anonimi. Orașul este ca o imensă galerie de artă.
Holbându-mă eu așa, mi-am adus aminte de un studiu sociologic pe care l-am învățat la facultate, ba chiar am făcut un proiect power-point pentru notă. Parcă văd și acum titlul primului slide: «Arta murală scade criminalitatea».
Studiul Orașului Philadelphia (Mural Arts Philadelphia) este cel mai celebru exemplu practic. Cercetările făcute de facultățile locale, precum Universitatea din Pnensylvania, au arătat că programul „Mural Arts”, prin crearea a mii de picturi murale, a contribuit direct la scăderea ratei infracționalității și la creșterea valorii proprietăților în cartierele vizate.
Efectul de „Echitate Socială” se explică astfel: Numeroase studii sociologice subliniază că implicarea comunității în proiecte murale reduce delicvența juvenilă, deoarece oferă tinerilor o modalitate de manifestare creativă legală și le dezvoltă simțul responsabilității față de spațiul comun.
13 iunie 2026, 27°C. Merg să-mi iau o limonadă. Zile de vară cu umbră și inspirație vă doresc tuturor! ☀️😎






Lasă un răspuns