Pictura lui Johannes Vermeer a captivat secole la rând prin misterul tinerei care privește peste umăr. Ochii inocenți, buzele cărnoase, roșii întredeschise pe cale să spună ceva, sau tocmai s-au oprit din a destăinui un secret? Nu-i poți ghici statutul după haine: nu e îmbrăcată nici ca o slujnică, nici ca o doamnă. Are totuși capul acoperit cu un turban oriental și o eșarfă care mimează părul auriu. Emană candoare protestantă, dar ce puritană poartă perle?
Întreaga pictură, care datează din secolul XVII, se armonizează cu acel cercel de perlă, centru de lumină și umbre. Un contrast misterios care naște controverse. Conform teoriei punctumului lui Barthes, fiecare tablou are un detaliu care captează atenția și desăvârșește lucrarea. Aici, în mod sigur este cercelul fetei. De unde l-a luat? De unde a apărut și ce vrea să confeseze această tânără?
Ei bine, din acest mister care a ținut iubitorii de frumos să ghicească, s-a născut, mai bine de trei secole mai târziu, cartea lui Tracy Chevalier. Autoarea britanico-americană se inspiră din viața pictorului și relatează evenimentele prin ochii personajului fictiv Griet, servitoarea care a pozat pentru portret și a cărei existență nu este consemnată în izvoarele istorice, ci pur imaginată de scriitoare.
Publicat în 1999, romanul este o ficțiune istorică, artistică și romanțată plasată în orașul Delft din Olanda și care prezintă încercările acelei epoci: ciuma, lipsurile și muncă fizică istovitoare a omului de rând. Romanul este totodată un bildungsroman, urmărind evoluția lui Griet de la adolescentă la femeie.
Povestea debutează cu vizita pictorului Vermeer și a soției sale Catharina pentru a întocmi plata pe zi a lui Griet pe care o angajează ca servitoare. Pictorul observă grija cu care Griet a organizat legumele pentru supă în funcție de culori, detaliu care îl determină să o facă responsabilă de grija atelierului.
Grija atelierului este o sarcină care naște gelozia Catharinei și a lui Tanneke, slujnica loială cu vechime a casei Vermeer. Griet este singura care are voie să intre în atelier și care deslușește „ghicitoarea” pictorului: să facă curat fără să miște niciun obiect, lucru vital pentru păstrarea cadrului picturii care urma să fie animat de o figură umană.
Pieter van Ruijen este finanțatorul și colecționarul de tablouri ale lui Vermeer. Bogat și cu un istoric dubios, acesta îi cere lui Vermeer o pictură cu Griet. În piață circulă zvonul tinerei servitoare dinaintea lui Griet care a pozat cu Ruijen într-un tablou și a rămas însărcinată, fiind exilată de societate și trimisă undeva departe, într-un loc nesigur.
Pieter măcelarul este un tânăr care se îndrăgostește de Griet și îi oferă o alternativă sigură de viață în afara casei lui Vermeer. Acesta o curtează constant și îi vizitează părinții cu gândul să le ceară binecuvântarea căsătoriei.
Griet este astfel prinsă între fascinația și admirația pentru pictorul care vrea să o încătușeze într-un tablou și siguranța dată de căsătoria cu tânărul măcelar.
Printre scenele care mi s-au întipărit în minte nu doar imagistic, dar și senzorial, este cea în care Vermeer îi cere lui Griet să își găurească și urechea care nu se vede în tablou.
Griet este puritană. Conform confesiunii religioase, respectă principiul modestiei și nu poartă bijuterii. Ea nu are, deci, găuri în urechi pentru cercei. Așa că, la cererea pictorului, își împunge cu acul lobul urechii pentru a poza ziua următoare cu cercelul-perlă al Catharinei. Nefiind ajutată de doctor, urechea i se inflamează și o doare. Griet reușește, însă, să nu trezească suspiciuni celor din jur datorită bonetei-coif impuse de religie.
Vermeer îi vede suferința și, cu toate astea, îi cere și mai mult sacrificiu pentru sinceritatea portretului. Nu vrea să mintă privitorul că cealaltă ureche e goală și îi cere să găurească și urechea care nu apare în tablou.
Cerința este egoistă și ascunde mai mult decât dorința de perfecțiune a pictorului. Din frustrarea și tensiunea erotică pe care nu o poate consuma fizic, Vermeer își exercită controlul asupra ei prin durere.
Cartea este scrisă cu imagini fin descrise. Vezi altfel culorile după ce o citești. Firul narativ este în crescendo, în timp ce incertitidinea plutește în aer. În pofida viziunii întunecate asupra secolului XVII, cartea aduce speranță.
Pentru cinefili, recomand ecranizarea din 2003 cu Scarlett Johansson și Colin Firth în rolurile principale.
Articol scris de Mihaela Gheorghe, 17 mai 2026.
Lasă un răspuns